Proiecte
TITLUL PROIECTULUI: Împreună universități și angajatori. Un sistem integrat de programe educaționale inovative
Director de proiectConf. univ. dr. Marian D. ILIE
Calitatea DPPD în proiect: Beneficiar
Parteneriatul:
Universitatea Constantin Brâncuși din Târgu Jiu
Universitatea Babeș – Bolyai din Cluj Napoca – centrul regional Reșița
Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava
Perioada de implementare: 2019-2021
Finanțatorul: MENCȘ prin POSDRU
Scopul proiectului: îl reprezintă creșterea calității și eficienței învățământului universitar terțiar și non-academic tehnic, în acord cu cerințele mediului socio-economic, prin implementarea unui sistem integrat de programe și oferte educaționale inovative, proceduri și instrumente de asigurarea a calității dezvoltat prin colaborare între universități și angajatori, și dedicat formării pedagogice a cadrelor didactice, și dezvoltării competențelor profesionale și socio-emoționale ale studenților și cursanților.
Bugetul proiectului: 5 794 496,69 lei
TITLUL PROIECTULUI: Start în carieră prin master didactic
Director de proiect la nivelul UV Conf. univ. dr. Marian D. ILIE
Calitatea DPPD în proiect: Partener
Parteneriatul:
1. Universitatea Politehnica din București
2. Universitatea din București
3. Academia de Studii Economice din București
4. Universitatea ”Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca
5. Universitatea ”Ovidius” din Constanța
6. Universitatea din Craiova
7. Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași
8. Universitatea de Vest din Timișoara
9. Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării
Perioada de implementare: 2020-2023
Finanțatorul: MENCȘ prin POSDRU
Scopul proiectului:
Îmbunătățirea calității și eficienței învățământului terțiar prin diversificarea ofertelor educaționale în învățământul terțiar universitar, îmbunătățirea nivelului de competențe al personalului didactic din învățământul terțiar universitar în ceea ce priveşte conţinutul educaţional inovator şi resursele de învăţare moderne şi flexibile, precum si prin stimularea accesului la învățământul superior.
PROIECTUL EUROPEAN ERASMUS PLUS: WORK FOR AN INCLUSIVE SCHOOL HERITAGE – WISH SĂ LUCRĂM ÎMPREUNĂ PENTRU O ȘCOALĂ INCLUZIVĂ
Parteneri internaţionali: Slovacia (Súkromná stredná odborná škola „Pro Scholaris“ din Žilina), România (Universitatea de Vest din Timişoara-Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic), Italia (Istituto „I.I. Grandis” Cuneo), Spania (Institut „Guillem Catà”, Manresa), Turcia (Universitatea Gaziantep).
Parteneri naţionali: Colegiul Naţional Bănăţean din Timişoara, Colegiul Naţional Pedagogic “Carmen Sylva” din Timişoara, Colegiul Tehnic Energetic „Regele Ferdinand I” din Timişoara Finanţare în cadrul Programului ERASMUS+Parteneriate strategice, contract nr. 2017-1-SK01-KA201-035313
Perioada de implementare: 2017-2019
Manager proiect: conf. univ.dr. Maria Niculescu
Manager cercetare: conf. univ. Darius Borovic
Experţi proiect: conf.univ.dr. Dana Gavreliuc, conf.univ.dr. Marius Crişan, conf. univ.dr. Pompiliu Crăciunescu, dr. Marinel Iordan, director al DECIDFR-UVT
Parteneriatul vizează:
1. crearea, schimbul și transferul de practici inovatoare între țările participante, iar organizațiile universitare şi şcolare colaborează în implementarea unor strategii eficiente pentru obţinerea calităţii instruirii şi educaţiei prin susţinerea unor școli mai cuprinzătoare.
2. implementarea unor metode inovatoare bazate pe formarea şi dezvoltarea competențelor pentru secolul XXI şi abordarea incluziunii sociale prin învăţarea bazată pe proiect: Project Based Learning – PBL.
3. dezvoltarea formării iniţiale a studenţilor – viitori profesori, a formării continue a cadrelor didactice (universități partenere şi școli partenere).
4. îmbunătăţirea curriculei școlare, în vederea dezvoltării competențelor pentru secolul XXI și asigurarea incluziunii sociale a tuturor elevilor/studenților care se află în grupuri defavorizate prin integrarea celor mai bune practici în programele de învățământ care vor rezulta din cerectările și studiile coordonate de Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea Gaziantep din Turcia.
5. Formarea/dezvoltarea competențelor cheie ale elevilor/studenților (competenţe de comunicare în limbi străine, competențe sociale și civice, competențe digitale, competența de a învăța să înveți)
ELSE: ECO/LOGICAL LEARNING AND SIMULATION ENVIRONMENTS IN HIGHER EDUCATION
Proiectul face parte din programul Erasmus+
Coordonatorul proiectului: Universita Degli Studi Della Tuscia, Italia, profesor doctor Alba Graziano.
Universitatea de Vest din Timisoara – partner în proiect
– lect. dr. Aba-Carina Pârlog, Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, coordonator local;
– conf. dr. Marius-Mircea Crișan, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, membru.
Parteneriat:
Manchester Metropolitan University, Marea Britanie, International Balkan University, Macedonia, Universita Politechnica di Milano, Italia, University of Cyprus, Cipru, Instituto Politecnico do Porto, Portugalia, Adam Mickiewicz University of Poznan, Polonia, Universidad de Cadiz, Spania, Universitatea de Medicină, Farmacie, Știință si Tehnologie din Târgu Mureș și Entropy Knowledge Network, Italia.
Obiectivele proiectului sunt analiza stării de fapt în perioada post Bologna, stimularea utilizării uneltelor electronice (platforme e-learning, simulări pe computer, învățarea bazată pe probleme, prin jocuri, etc) și crearea unui input de cercetare prin două manuale – unul adresat cadrelor didactice și altul adresat elevilor și studenților, organizarea de workshopuri și seminare pe temele de mai sus.
Buget total proiect: €351.285
Buget UVT: €21.484
TITLUL PROIECTULUI: UNIVERSITARIA – ȘCOALĂ DE DIDACTICĂ UNIVERSITARĂ ȘI CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ AVANSATĂ
Director de proiectConf. univ. dr. Marian D. ILIE
Echipa proiectului (din DPPD):
– Prof. univ. dr. Poesis Petrescu
– Lector univ. dr. Darius Borovic
– Lector univ. dr. Gabriela Codorean
Calitatea DPPD în proiect: Beneficiar
Parteneriatul:
– Academia de Studii Economice
– Universitatea Lucian Blaga din Sibiu
– London Metropolitan University
– UEFISCDI
Perioada de implementare: 2014-2015
Finanțatorul: MENCȘ prin POSDRU
Scopul proiectului:Creșterea calității pregătirii profesionale a cadrelor didactice universitare prin furnizarea către acestea a unui program specific de formare care să stimuleze dezvoltarea, acceptarea și adoptarea în rândul universitarilor români a unor valori specifice unei culturi de grup profesionale, orientate spre performanța de nivel internațional, prin două direcții strategice de formare, prima de didactică și psihopedagogie universitară și cea de a doua de cercetare științifică avansată.
Bugetul proiectului:6209852,72 lei
TITLUL PROIECTULUI: CONFERINȚA INTERNAŢIONALĂ BELIEFS AND BEHAVIOURS IN EDUCATION AND CULTURE
Director de proiectLect. dr. Roxana TOMA
Echipa proiectului (din DPPD):
– Prof. univ. dr. Poesis Petrescu
– Conf univ. dr. Marius Crișan
– Lector univ. dr. Gabriela Domilescu
– Lect. dr. Carmen Ţîru
– Conf. dr. Adela Cîndea
– Lect. dr. Ancuţa Franţ
– Lect. dr. Cosmina Lungoci
– Lect. dr. Narcisa Nadolu
– Lect. dr. Monica Oprescu
– Lect. dr. Magdalena Petrescu
– Asist. dr. Cristina Ceapă
– Asist. dr. Mihai Ivan
– Asist. dr. Silviu Nişu
Calitatea DPPD în proiect: Beneficiar
Parteneriatul: –
Perioada de implementare: Mai-Iulie 2016
Finanțatorul: Primăria Municipiului Timișoara prin Agenda Culturală 2016
Scopul proiectului:Conferința Beliefs and Behaviours in Education and Culture este un proiect interdisciplinar care a atras participare internațională relevantă.
Bugetul proiectului:8986 lei
TITLUL PROIECTULUI: REȚEAUA DE CERCETARE JEAN MONNET CICE (CHILDREN’S IDENTITY AND CITIZENSHIP IN EUROPE), 2014-2017, REFERENCE NUMBER 553177-EEP-1-2014-1-UK-EPPJMO-NETWORK
Director de proiectCoordonator instituțional pt UVT lector dr. Monica Oprescu
Echipa proiectului (din DPPD):
– Lect dr. Simona Adam
– Lect dr. Nicolae Hurduzeu
– Lect dr. Cosmina Lungoci
Calitatea DPPD în proiect: Partener
Parteneriatul: universitate coordonatoare: London Metropolitan University, UK
Perioada de implementare: 2014-2017
Finanțatorul: Programul Erasmus, al Programului de învățare pe parcursul vieții al Comisiei Europene
Scopul proiectului: –
Bugetul proiectului: –
TITLUL PROIECTULUI: ȘCOALA DE VARĂ: ENGLISH PLUS SCIENCE PENTRU ELEVII CLASELOR VI-VII, CU PARTICIPAREA STUDENȚILOR PROGRAMULUI PSIHO-PEDAGOGIC NIVELUL I, II DPPD
Director de proiect: lector dr. Monica Oprescu (2014, 2015), lector dr. Dana Crăciun (2016)
Echipa proiectului (din DPPD):
– lector dr. Monica Oprescu
– lector dr. Dana Crăciun
Calitatea DPPD în proiect: Beneficiar
Parteneriatul: Filiala Timișoara a “Societăţii Române de Fizică”, Școala Waldorf, Liceul G. Moisil
Perioada de implementare: 2014, 2015, 2016
Finanțatorul: CJT prin Agenda Culturală
Scopul proiectului: Creșterea interesului elevilor pentru disciplinele din aria curriculară Matematică și Știinte prin derularea unor activități specifice artei și științelor umaniste
Bugetul proiectului: 1500 RON( 2015), 2000 RON ( 2016)
TITLUL PROIECTULUI: FIZICA O ETERNĂ POVESTE
Director de proiect: lector dr. Dana Crăciun
Echipa proiectului (din DPPD): lector dr. Dana Crăciun
Calitatea DPPD în proiect: Beneficiar
Parteneriatul: Filiala Timișoara a “Societăţii Române de Fizica,” Colegiul National de Arta “Ion Vidu”, Liceul Waldorf Timișoara, Școala gimnazială nr. 18 Timisoara și Școala gimnazială Mosnita Noua, Școala Gimnazială Șag
Perioada de implementare: aprilie-mai 2015, 2016
Finanțatorul:CJT prin Agenda Culturală 2015, Agenda culturală 2016
Scopul proiectului: Formarea unei culturi științifice și sensibilizarea elevilor la valorile promovate de științe prin derularea unor activități specifice bazate pe tehnologie
Bugetul proiectului: 1500 RON (2015), 2000 RON (2016)
TITLUL PROIECTULUI: POS-DRU ID 150300, CP 176 ROMÂNIA START UP – DEZVOLTAREA SPIRITULUI ANTREPRENORIAL ȘI A COMPETENȚELOR MANAGERIALE PENTRU A GENERA UN NUMĂR CRESCUT DE AFACERI
Director de proiect: Prof.univ.dr. Costinel Dobre
Echipa proiectului (din DPPD): Lect. dr. Dana Gavreliuc expert pe termen lung (consilier vocațional)
Calitatea DPPD în proiect: Partener
Parteneriatul: Academia de Studii Economice București
Perioada de implementare: 2015-2016
Finanțatorul: Ministerul Fondurilor Europene
Scopul proiectului: Examinarea și consolidarea atitudinilor antreprenoriale și a competențelor manageriale în mediul de afaceri din România
Bugetul proiectului: –
TITLUL PROIECTULUI: COPILARIA LA TIMISOARA. MEMORIE SI DIVERSITATE CULTURALA
Director de proiect: Lect. dr. Simona Adam
Echipa proiectului (din DPPD): Lect. dr. Simona Adam
Calitatea DPPD în proiect: Partener
Parteneriatul: Proiect desfasurat prin Asociatia Culturala Kratima.
Perioada de implementare: 2014
Finanțatorul: Primaria Mun. Timisoara
Scopul proiectului: Realizarea unei expoziţii cu tema „Copilăria la Timişoara” la Teatrul Merlin şi desfăşurarea unor activităţi de informare a elevilor cu privire la diverse aspecte ale copilăriei la Timişoara în prima jumătate a secolului al XX-lea.
Bugetul proiectului: 20000 lei
TITLUL PROIECTULUI: EU CITIZEN: INSTRUCTIONAL STRATEGIES FOR TEACHING IN PRIMARY SCHOOL, EVIDENCE BASED, 542773-LLP-1-2013-1-RO-AJM-ICS
Director de proiect: Lector univ. dr. Marian D. ILIE
Echipa proiectului (din DPPD):Prof. univ. dr. Poesis PETRESCU
Calitatea DPPD în proiect: Beneficiar
Parteneriatul: –
Perioada de implementare: 2013-2014
Finanțatorul: Education, Audiovisual & Culture Executive Agency
Scopul proiectului: Dezvoltarea unui set de strategii instructiv-educative pentru predarea disciplinei opționale Cetățean European la ciclul primar.
Bugetul proiectului: 263776,00lei
TITLUL PROIECTULUI: REȚEAUA DE CERCETARE CICE (CHILDREN’S IDENTITY AND CITIZENSHIP IN EUROPE) REFERENCE NUMBER: 517961-LLP-1-UK-2011-1-UK
Director de proiect: Coordonator instituțional pt UVT lector dr. Monica Oprescu
Echipa proiectului (din DPPD):
– lector dr. Simona Adam
– lector dr. Nicolae Hurduzeu
– lector dr. Cosmina Lungoci
– lector dr. Darius Borovic
– lector dr. Adela Cîndea
– asist, dr. Ioana Banaduc
Calitatea DPPD în proiect: Partener
Parteneriatul: universitate coordonatoare: London Metropolitan University, UK
Perioada de implementare: 2011-2014
Finanțatorul: Programul Erasmus, al Programului de învățare pe parcursul vieții al Comisiei Europene
Scopul proiectului: –
Bugetul proiectului: –
TITLUL PROIECTULUI: LET’S TRAIN THE LITTLE EU CITIZEN!, 357417-LLP-2011-RO-AJM-ICS
Director de proiect: Lector univ. dr. Marian D. ILIE
Echipa proiectului (din DPPD): –
Calitatea DPPD în proiect: Beneficiar
Parteneriatul: –
Perioada de implementare: 2011-2012
Finanțatorul: Education, Audiovisual & Culture Executive Agency
Scopul proiectului: Dezvoltarea unui pachet curricular complet pentru implementarea disciplinei opționale Cetățean European la ciclul primar.
Bugetul proiectului: 271809,00lei
TITLUL PROIECTULUI: THE IMPACT OF A MYTH: DRACULA AND THE IMAGE OF ROMANIA IN BRITISH AND AMERICAN LITERATURES PN-II-RU-PD-2011-3-0194
Director de proiect: Conf. dr. Marius Crişan
Echipa proiectului (din DPPD):
– Conf. dr. Marius Crişan
– Mentor: Prof. dr. Otilia Hedeşan
Calitatea DPPD în proiect: Beneficiar
Parteneriatul: UEFISCDI
Perioada de implementare: 2011-2013
Finanțatorul: UEFISCDI
Scopul proiectului: Studiul impactului mitului Dracula asupra imaginii României în literaturile engleză şi americană şi analiza răspunsului literaturii române
Bugetul proiectului: 226325 lei
TITLUL PROIECTULUI:MODEL HIPER-RAȚIONALIST DE DEZVOLTARE A CURRICULA, PN-II-RU-PD-2011-3-0114
Director de proiect: Lector univ. dr. Marian D. ILIE
Echipa proiectului (din DPPD): –
Calitatea DPPD în proiect: Beneficiar
Parteneriatul:
– Inspectoratul Școlar Județean Timiș
– Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin
Perioada de implementare: 2011-2013
Finanțatorul: UEFISCDI
Scopul proiectului: Elaborarea unui model de dezvoltare curriculară în optica pedagogiei hiper-raționaliste care să permită conceperea de proiecte curriculare adaptate particularităților concrete ale diverselor situații educaționale.
Bugetul proiectului: 246785,00 lei
TITLUL PROIECTULUI: PRACTICA TA PENTRU EDUCAŢIA VIITORULUI (POS-DRU ID 33675)
Director de proiect: Prof.univ.dr. Poesis Petrescu
Echipa proiectului (din DPPD):
– lect. dr. Borovic Darius
– lect. dr. Maria Niculescu
– lect. dr. Adela Cîndea
– asist. Mihaela Răducea
– lect. dr. Anca Franţ
Calitatea DPPD în proiect: Beneficiar
Parteneriatul: Universitatea din Craiova
Perioada de implementare: 2010-2013
Finanțatorul: POSDRU
Scopul proiectului: Facilitarea dezvoltării competenţelor profesionale ale studenţilor în vederea inserţiei profesionale în sistemul de învăţământ, prin reducerea decalajelor dintre teoria educaţională şi realităţile concrete din practica curentă. Click aici
Bugetul proiectului:10.367.299,00 lei
TITLUL PROIECTULUI: FACILITARE PROFESIONALĂ PENTRU CALITATEA INSTRUIRII EFICIENTE POSDRU/19/1.3/G/3127
Director de proiect: Prof.univ.dr. Poesis Petrescu
Echipa proiectului (din DPPD):
– lect. dr. Borovic Darius
– lect. dr. Maria Niculescu
– lect. dr. Marian Ilie
– asist. Mihaela Răducea
– lect. dr. Ramona Hurduzeu
Calitatea DPPD în proiect: Beneficiar
Parteneriatul: ISJ Timiş
Perioada de implementare: 2010-2013
Finanțatorul: POSDRU
Scopul proiectului: Implementarea unui mecanism funcţional de asigurare şi promovare a calităţii dezvoltării profesionale a cadrelor didactice prin corelarea serviciilor de formare initială, formare continuă cu nevoile comunităţii şcolare. Acest obiectiv urmăreşte crearea unei legături între formarea iniţială, formarea continuă şi inserţia profesională în dezvoltarea carierei cadrelor didactice în raport cu cerinţele reformelor din educaţie şi a integrării europene a României în corelaţie cu nevoile locale de dezvoltare. Click aici
Bugetul proiectului: 1.394.678,00 lei
TITLUL PROIECTULUI: BARRABARRIPEN – UN MODEL INTER-REGIONAL DE INCLUZIUNE DESTINAT FEMEILOR ROME POSDRU/96/6.2/S/62289
Manager cercetare, coordonator partener UVT: Lect. univ. dr. Darius Borovic
Echipa proiectului (din DPPD):
– lect. dr. Borovic Darius
– lect. dr. Maria Niculescu
– lect. dr. Marian Ilie
– lect. dr. Carmen Tiru
Calitatea DPPD în proiect: Partener
Parteneriatul: Universitatea Eftimie Murgu Reşiţa
Perioada de implementare: 2011-2012
Finanțatorul: POSDRU
Scopul proiectului: Promovarea unei societati inclusive, care sa faciliteze accesul si integrarea pe piata muncii a femeilor de etnie Roma
Bugetul proiectului: 5.351.091,55 lei
TITLUL PROIECTULUI: SPECIALIŞTI ÎN MANAGEMENT CURRICULAR POSDRU/19/1.3/G/30654
Coordonator proiect judetul Timis și UVT: Lect.univ.dr. Darius Borovic
Echipa proiectului (din DPPD):
– lect. dr. Borovic Darius
– lect. dr. Maria Niculescu
– lect. dr. Domilescu Gabriela
– lect. dr. Petrescu Magdalena
Calitatea DPPD în proiect: Partener
Parteneriatul: Universitatea Eftimie Murgu Reşiţa
Perioada de implementare: 2010-2012
Finanțatorul: POSDRU
Scopul proiectului: Asigurarea unui înalt nivel de calificare în management curricular si sprijin metodologic pentru 150 de cadre didactice, membre ale Consiliilor pentru Curriculum, din învatamântul preuniversitar superior, din judetele Caras-Severin, Timis si Hunedoara.Click aici
Bugetul proiectului: 401.948,00 lei
TITLUL PROIECTULUI: „MANAGER PENTRU CALITATE ŞI PERFORMANŢĂ”
Director de proiect: Prof.univ.dr. Poesis Petrescu
Echipa proiectului (din DPPD):
– lect. dr. Borovic Darius
– lect. dr. Maria Niculescu
– asist. Mihaela Răducea
– conf. dr. Florea Avram
Calitatea DPPD în proiect: Beneficiar
Parteneriatul: Universitatea Eftimie Murgu Reşiţa, CCD jud. Hunedoara
Perioada de implementare: 2008-2009
Finanțatorul: Phare 2005 – coeziune economică şi socială „Dezvoltarea formării continue a personalului din invatamantul preuniversitar”
Scopul proiectului: Formarea managerilor şcolari din liceele din mediul rural
Bugetul proiectului: 100.000 Euro
TITLUL PROIECTULUI: REGIONAL RESEARCH PROJECT: STATE OF EDUCATION FOR DEMOCRACY AND HUMAN RIGHTS IN HIGH SCHOOLS
COD PROIECT: SBK-800-08-GR-023
Director de proiect: Lect. dr. Borovic Darius, manager pentu Romania
Echipa proiectului (din DPPD):
– Prof.univ.dr. Poesis Petrescu
– asist. Mihaela Răducea
Calitatea DPPD în proiect: Partener
Parteneriatul: Civitas Bosnia & Herzegovina şi Institutul Intercultural
Perioada de implementare: 2010-2013
Finanțatorul: Departamentul de Stat al SUA
Scopul proiectului: Explorarea comparativă a stării educaţiei civice în Romania şi 8 ţări Europene
Bugetul proiectului: Aprox.50.000,00 USD
EMPOWERING SCHOOL COMMUNITIES’ TROUGH CIVIC EDUCATION
COD PROIECT: SR01 00-06-GR-069
Director de proiect: Lect. dr. Borovic Darius
Echipa proiectului (din DPPD): –
Calitatea DPPD în proiect: Partener
Parteneriatul: Asociaţia de Educaţie Civică
Perioada de implementare: 2006-2007
Finanțatorul: Departamentul de Stat al SUA
Scopul proiectului: Împuternicirea comunităţilor şcolare prin elaborarea unui curriculum participativ de educaţie civică
Bugetul proiectului: 26.333,00 USD
DEFINIREA CALIFICĂRII DE PSIHOLOG ȘI A DESCRIPTORILOR SECTORIALI DE ÎNVĂȚARE, ÎN VEDEREA ADAPTĂRII PROGRAMELOR DE MASTER ÎN PSIHOLOGIE LA NEVOILE PIEȚEI MUNCII DIN ROMÂNIA (POS-DRU – ID 58717)
Director de proiect: Prof.univ.dr. Anca Munteanu
Echipa proiectului (din DPPD): Lect. dr. Dana Gavreliuc expert pe termen lung în cadrul proiectului.
Calitatea DPPD în proiect: Partener
Parteneriatul: Universitatea București, Universitatea Al. I. Cuza Iași, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.
Perioada de implementare: 2011-2013
Finanțatorul: Ministerul Fondurilor Europene
Scopul proiectului: realizarea unei diagnoze de sistem în privința structurii curriculare și a ansamblului de competențe asociate programelor de master în Psihologie din România, însoțită de un ansamblu de propuneri de optimizare a acestei oferte în raport cu nevoile pieței muncii
Bugetul proiectului: (venituri atrase de UVT): 2529236 lei
DICŢIONAR IMAGOLOGIC AL ORAŞELOR DIN ROMÂNIA REPREZENTATE ÎN LITERATURA DE CÃLÃTORIE BRITANICÃ CNCSIS ID 1656
Director de proiect: Dr. Carmen Andraş
Echipa proiectului (din DPPD): Marius Crişan
Calitatea DPPD în proiect: Partener
Parteneriatul: Institutul de Cercetari Socio-Umane Gheorghe Sincai al Academiei Române, Târgu Mureş.
Perioada de implementare: 2008-2011
Finanțatorul: CNCSIS
Scopul proiectului: Proiecte de cercetare exploratorie, ID CNCSIS 1656, Realizarea unui dicționar imagologic al oraşelor din România reprezentate în literatura de călătorie britanică
Bugetul proiectului: (venituri atrase de UVT): 700.000 Ron
TIMIŞOARA DIN MEMORIE
Director de proiect: Smaranda Vultur
Echipa proiectului (din DPPD): Lect. dr. Simona Adam
Calitatea DPPD în proiect: Partener
Parteneriatul: Centrul Interdisciplinar de Studii Regionale al Universităţii de Vest din Timişoara
Perioada de implementare: 2009
Finanțatorul: Primaria Mun. Timisoara prin Casa de Cultură a Municipiului Timişoara – programul Timisoara Open Art City
Scopul proiectului: Scopul proiectului “Timişoara din memorie” a fost realizarea web-site-ului: www.memoriatimisoarei.ro sub forma unei baze de date on-line ce cuprinde un inventar al surselor memoriale privitoare la oraşul Timişoara.
Bugetul proiectului: 5.000 lei
HARTA MEMORIALĂ A BANATULUI
Director de proiect: Smaranda Vultur
Echipa proiectului (din DPPD): Lect. dr. Simona Adam
Calitatea DPPD în proiect: Partener
Parteneriatul: Centrul Interdisciplinar de Studii Regionale al Universităţii de Vest din Timişoara
Perioada de implementare: 2009
Finanțatorul: Consiliul Judeţean Timiş – Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş
Scopul proiectului: Realizarea unui dvd educativ sub forma unei harţi interactive ce prezintă diverse tipuri de resurse memoriale ale Banatului.
Bugetul proiectului: 2.000 lei
PRACTICI MEMORIALE IN CONTEXT INTERCULTURAL. STUDIU DE CAZ: BANATUL
Director de proiect: Smaranda Vultur
Echipa proiectului (din DPPD): Lect. dr. Simona Adam
Calitatea DPPD în proiect: Partener
Parteneriatul: Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie a Universităţii de Vest din Timişoara.
Perioada de implementare: 2006-2008
Finanțatorul: Grant CNCSIS tip A
Scopul proiectului: Realizarea unei baze de date interdisciplinare ce reuneşte mai multe tipuri de surse memoriale ale Banatului (www.memoriabanatului.ro), editarea a 3 volume de cercetări privind problematica memoriei şi istoriei recente a Banatului, organizarea de evenimente cu scop educativ.
Bugetul proiectului: 52.014 lei
ÎMBUNĂTĂȚIREA FORMĂRII INIȚIALE ȘI CONTINUE A CADRELOR DIDACTICE DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR PRIN IMPLEMENTAREA ȘI DEZVOLTAREA UNEI STRATEGII DE MANAGEMENT AL CALITĂȚII ÎN CADRUL DPPD, PROIECT APROBAT CNCSIS, COD 1364
Director de proiect: Conf. univ. dr. Ion Al. Dumitru
Echipa proiectului (din DPPD):
– Magda PETRESCU
– Narcisa Maria NADOLU
– Marian ILIE
– Gabriela CODOREAN
– Miloranca SUICI
Calitatea DPPD în proiect: Beneficiar
Parteneriatul: –
Perioada de implementare: 2005-2007
Finanțatorul: CNCSIS
Scopul proiectului: Realizarea unui studiu de diagnoza a calitatii serviciilor educationale oferite de D.P.P.D. in raport cu cererile prescrise si cerintele beneficiarilor.
Bugetul proiectului: 283000 lei
CULTURA MEMORIEI URBANE ÎN EUROPA CENTRALĂ ŞI DE SUD-EST. TIMIŞOARA-DRESDA-PLOVDIV
Director de proiect:
– prof.dr. Adriana Babeți
– prof. dr. Walter Schmitz
– prof. dr. Andrei Corbea Hoişie
Echipa proiectului (din DPPD): Dana Gavreliuc
Calitatea DPPD în proiect: Partener
Parteneriatul: Mitteleuropazentrum Dresda şi Universitatea din Plovdiv
Perioada de implementare: 2004-2006
Finanțatorul: Fundaţia Volkswagen (Germania)
Scopul proiectului: Realizarea unei enciclopedii a memoriei Europei Centrale, pe diverse arii disciplinare (inclusiv Psihologie)
Bugetul proiectului: 120000 euro